Prima   -  Presa   -  Noutăți - Guvernul a procurat utilaj tehnic performant pentru Colegiul Tehnic Agricol din comuna Svetlîi, UTA Găgăuzia

Guvernul a procurat utilaj tehnic performant pentru Colegiul Tehnic Agricol din comuna Svetlîi, UTA Găgăuzia

   
05.02.2018   481 Accesări  
Studenții de la specializările mecanica agricolă și electrificarea agriculturii din cadrul Colegiului Tehnic Agricol din comuna Svetlîi, UTA Găgăuzia, vor învăța și vor face practică, de astăzi, pe utilaj tehnic de ultima generație. În acest sens, Guvernul a alocat 3,5 mln lei din care s-au procat 17 computere, două secerători, un tractor, două semănători, o mașină de  curățit cereale, utilaj electric, etc. 
   
Ceremonia de   transmitere a setului de unități și utilaje tehnice a avut loc astăzi, în prezența ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.
 
În cadrul careului solemn ministrul Liviu Volconivici a vorbit despre rolul instituțiilor de învățământ în dezvoltarea capacităților specialiștilor din domeniul sectorului agroindustrial, precum și a menționat prioritățile Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului 
 
”Obiectivul Guvernului sunt direcționate spre un trai mai bun pentru toți concetățenii noștri. Vă asigur că proiectele pe care le realizează ministerul au anume acest obiectiv. De asemenea, venim cu suport pentru tinerii specialiști construind locuințe sociale în mai multe raioane ale țării, pentru antreprenorii ce investesc în agricultură sunt oferite subvenții.
 
Apreciez mult rolul instituțiilor de învățământ și sper ca exemplele pe care vi le-am prezentat să vă dea speranța că Moldova are viitor”, a precizat ministrul Liviu Volconovici, în mesajul de salut.
 
Conducerea Colegiului a mulțumit pentru suportul în procurarea utilajului tehnic necesar și a precizat importanța acestuia în instruirea eficientă.
 
”Colegiul are nevoie de susținere, iar țara de specialiști calificați”, a menționat Vasile  Belev, directorul Colegiului Tehnic Agricol din comuna Svetlîi, UTA Găgăuzia.
 
  Menționăm, Colegiul Tehnic Agricol din comuna Svetlîi a fost fondat în anul 1963 și reprezintă una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ de profil agricol, din sudul țării, ce asigură pregătirea cadrelor cu caracter aplicativ, atît în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, cît şi în alte ramuri ale economiei Republicii Moldova.
 
În prezent, în instituție își fac studiile 533 de elevi la specialitățile mecanizarea agriculturii, agronomie, transport auto, contabilitate și electrificarea agriculturii.