Prima   -  Presa   -  Noutăți
Noutăți
A fost lansat un nou Apel de propuneri de proiecte, cu finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului  informează că, în conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr.438 din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova și în vederea inițierii unei noi etape de planificare și programare, începând cu data de 10 august 2020, se dă startul unui nou Concurs pentru aplicarea proiectelor și programelor de dezvoltare regională, pentru finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR). Concursul are drept scop stimularea inițiativelor care contribuie cel mai eficient la implementarea politicii de dezvoltare
10.08.2020   1314 Accesări   
Apel Propuneri de Proiecte în cadrul Parteneriatului pe Deșeurile din Plastic a Convenției de la Basel
Proiectele-pilot vor fi implementate în conformitate cu Parteneriatului pe Deșeurile din Plastic a Convenției de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora, pentru a îmbunătăți și promova gestionarea ecologică a deșeurilor de plastic și pentru a preveni și minimiza producerea acestora.Se preconizează că proiectele-pilot vor furniza beneficii pentru părțile din țările în curs de dezvoltare ori țările cu economii în tranziție și vor sprijini furnizarea activităților generale ale grupului de lucru al parteneriatului,
29.07.2020   288 Accesări   
   
Noi oportunități de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în țara noastră
16 iulie 2020 - Secretarul de Stat, Dorin ANDROS, a participat la o ședință comună cu reprezentanții Băncii Mondiale, unde s-a discutat despre promovarea unui nou proiect de dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în țara noastră.În context, oficialul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a prezentat un set de informații cu referire la procesul de aplicare a MADRM la un nou proiect pentru identificarea resurselor financiare necesare (sub formă de grant) în cadrul ECAPDEV, care vor
16.07.2020   718 Accesări   
Circa 58 milioane de lei vor fi oferiți din bugetul statului pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural
Circa 58 milioane de lei vor fi oferiți din bugetul statului, prin Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în localitățile rurale. Banii vor fi oferiți pentru realizarea a 69 de proiecte de îmbunătățire și dezvoltare a infrastructurii economice, diversificarea economiei și dezvoltarea localităților rurale.Potrivit secretarului de stat responsabil de politicile în domeniul dezvoltării regionale și rurale, Dorin Andros, cererile de solicitare a subvențiilor în avans, pentru dezvoltarea proiectelor în localitățile
13.07.2020   765 Accesări   
   
Apel de selectare a 6 ONG-ri de mediul pentru Programul de Dezvoltare a Capacităților Instituționale în cadrul Proiectului ”Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor”
Proiectul ”Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor” este un proiect finanțat de Suedia și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova) în perioada martie 2020 - martie 2023.Principalii beneficiari ai Proiectului sunt ONG-uri, gospodării conduse de femei, femei-antreprenoare, APL-urile din raioanele țintă Nisporeni, Călărași, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate și regiunea transnistreană.Obiectivul proiectului este de a construi comunități inclusive, durabile și rezistente și de a crea un mediu favorabil pentru abilitarea economică, socială și
10.07.2020   797 Accesări   
Состоялась финальная приёмка выполненных работ проекта "Обустройство территории и подключение к коммунальным услугам промышленного парка м. Комрат".
 Состоялась финальная приёмка работ, выполненных в рамках инвестиционного проекта "Обустройство территории и подключение к коммунальным услугам промышленного парка м. Комрат" (пусковой комплекс), который реализовывался Агентством Регионального Развития АТО Гагаузия и Исполнительным Комитетом АТО Гагаузия, при партнёрстве Примарии мун. Комрат. Общая стоимость
07.07.2020   1049 Accesări   
   
Concurs de selectare a reprezentanților în componența Consiliului Regional
În scopul executării Legii nr. 127 din 08.02.2008 " cu privire la măsurile de implementare a Legii nr.438-XVI din 28.12.2006, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și mediului (MADRM), anunță despre lansrea concursului pentru selectarea a 3 membri ai Consiliului Regional pentru dezvotare al UTA Găgăuzia:-          Reprezentantul sectorului privat din partea r-nului Comrat;-          Reprezentantul sectorului privat din partea r-nului Vulcănești;-          Reprezentantul societății civile din partea r-nului Vulcănești (repetat)Consiliul regional este o structură funcțională reprezentativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare RM, constituită
07.07.2020   1036 Accesări   
Programul USAID Comunitatea Mea anunță concurs de selectare a noilor Primării pentru a deveni partenere în 2020
Programul USAID Comunitatea Mea anunță concurs de selectare a noilor Primării pentru a deveni partenere în 20201. Informații generaleProgramul Comunitatea Mea, finanțat de USAID și implementat de IREX Moldova, anunță runda trei de selectare a comunităților din Republica Moldova care vor deveni partenere ale programului în 2020. Scopul programului este de a consolida capacitățile autorităților publice locale pentru a asigura o guvernare eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni.Pe parcursul derulării programului, comunitățile vor fi implicate în diverse activități ce
29.06.2020   879 Accesări   
   
UE va susţine businessul mic şi mijlociu din R. Moldova în contextul pandemie
Uniunea Europeană va susține antreprenorii din Republica Moldova în contextul perioadei de criză provocată de noul virus COVID-19, și oferă granturi pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM) prin intermediul inițiativei Eu4Business, transmite MOLDPRES.Măsurile desfășurate în cadrul EU4Business au drept obiectiv principal sprijinirea micului business, ținând cont de efectele pandemiei COVID-19 asupra economiei naționale și vizează trei domenii.Primul prevede accesul la finanțare și piețe - condiții speciale de creditare oferite în colaborare cu bănci moldovenești, precum și granturi pentru IMM-uri în
10.06.2020   831 Accesări   
Un nou apel de recepționare a cererilor de solicitare a subvențiilor în avans pentru dezvoltarea rurală
1 iunie 2020, Chișinău - Agenția de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că în perioada 01.06.2020 – 22.08.2020 va derula cel de-al doilea apel de recepționare a cererilor de solicitare a subvenției în avans aferent îmbunătățirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, pentru Măsura 3 ce vizează diversificarea economiei rurale prin activități nonagricole. În condițiile Regulamentului (HG 476/2019), eligibili pentru obținerea subvențiilor în avans sunt persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau dezvoltă activități
01.06.2020   794 Accesări   
   
MADRM lansează săptămâna de informare „E timpul pentru Natură!”
1 iunie 2020, Chișinău - În perioada 1-5 iunie curent, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului desfășoară săptămâna de informare „E timpului pentru Natură!”, în contextul, Zilei Mondiale a Mediului marcată anual pe 5 iunie. Tematica din acest an este biodiversitatea - un apel la acțiuni pentru combaterea accelerării pierderii și degradării speciilor din lumea naturală. Un milion de specii de plante și animale riscă să dispară, în mare parte din cauza activităților umane.În cadrul săptămânii de informare, MADRM și subdiviziunile
01.06.2020   518 Accesări   
Apel de propuneri în cadrul Fondului Inițiativelor Pilot LEADER — UE 2020
Solidarity Fund PL din Moldova, în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER în Republica Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Polish aid, anunță lansarea apelului de propuneri al Fondului Inițiativelor Pilot LEADER — UE, desfășurat în cadrul proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitatea rurală din Moldova”. Apelul de propuneri are scopul de a contribui la dezvoltarea economică locală din Republica Moldova.Acest Fond este un instrument care susține diversificarea activităților economice și consolidarea mediului antreprenorial în zonele rurale, îmbunătățind nivelul de trai
13.05.2020   727 Accesări   
   
Ziua Europei 2020: Împreună mai puternici, solidari pentru sănătate!
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu Ambasadele Statelor Membre UE acreditate în Republica Moldova și Ambasadele țărilor Parteneriatului Estic, organizează pe parcursul lunii mai o serie de evenimente educaționale, culturale și interactive, cu prilejul Zilei Europei. În premieră, Ziua Europei este marcată în Republica Moldova timp de o lună la TV, Radio, online.Anul acesta, Ziua Europei va avea loc online, cu o agendă plină de activități creative pentru publicul din Republica Moldova. Prin această inițiativă, Uniunea Europeană rămâne
07.05.2020   520 Accesări   
20 mai este ultima zi când puteți solicita subvenții în avans pentru dezvoltarea localităților rurale.
5 mai 2020 - Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) reamintește că, 20 mai 2020 este ultima zi de depunere a dosarelor pentru  solicitarea subvențiilor în avans cu scopul  îmbunătățirii nivelului de trai și de muncă în mediul rural. Apelul a fost lansat pe 17 februarie curent, iar până în prezent au fost depuse doar patru dosare.Reamintim, dosarele de solicitare a subvenției în avans pentru noile măsuri de dezvoltare rurală, sunt recepționate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură
05.05.2020   769 Accesări   
   
#NeamPornit — campanie națională de promovare și susținere a turismului intern din Republica Moldova
Agenția de Investiții împreună cu partenerii și influencerii au lansat, în mediul on-line, apelul de raliere la o campanie națională de promovare și susținere a turismului intern din Republica Moldova cu genericul #NeamPornit.Lansată miercuri, 29 aprilie a.c., campania constă din mai multe etape și presupune o serie de măsuri prin care urmărim să creștem fluxul vizitatorilor, să stimulăm crearea și consumul produsului turistic local. Printre acestea:Organizarea unui studiu reprezentativ (cu apel de participare a întregii societăți) pentru a identifica așteptările, cererea reală și oportunitățile la momentul actual în
30.04.2020   750 Accesări   
Proiectul USAID/APM: Până la 700,000 MDL pentru creșterea nivelului de educație în domeniul agricol prin intermediul programelor mass–media
Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) lansează un apel de cereri de granturi pentru dezvoltarea și distribuirea soluțiilor inovatoare în domeniul comunicării și a mass-mediei pentru agricultorii moldoveni care activează în lanțurile valorice susținute de Proiectul APM: mere, fructe sâmburoase, struguri de masă, pomușoare, miere și legume produse în câmp deschis. Granturile au ca scop să diversifice informarea agricultorilor despre cele mai bune practici și tehnologii, să facă publice inovațiile din domeniul agriculturii în Republica Moldova și să încurajeze
15.04.2020   698 Accesări   
   
Un agricultor din Moldova s-a ambiționat să cultive căpșuni pe substrat din nucă de cocos
O companie care produce, de mai mulți ani, căpșune le propune în acest an consumatorilor căpșune produse pe substrat din coajă de nucă de cocos. Compania Agrolux-DIA este printre puținii producători de căpșune din Moldova, care a reușit, cu susținerea Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID/APM), să implementeze tehnologia de cultivare pe substrat a căpșunilor.Tehnologia de cultivare a căpșunului pe substrat presupune substituirea solului cu un  material de origine organică sau sintetică, ce asigură susținerea rădăcinii plantelor și optimizarea
13.04.2020   492 Accesări   
ALDA lansează programul de granturi
Anunț de Granturi LocaleProiect: ”AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”Donator: Uniunea EuropeanăAgenția de Implementare: Asociația Agențiilor pentru Democrație Locală – ALDASubiectul: Promovarea principiilor democrației participative la nivel localSuma totală pentru granturi: 120,000 EuroSuma pentru un Grant: între 3,000 Euro și 6,000 EuroCo-finațare: 25% din suma totală a proiectuluiȚinta: OSC-urile din Moldova în cooperare cu APL-urileScopul: Sporirea cooperării dintre organizațiile societății civile și administrațiile publice locale în procesul de promovare a principiilor democrației participative la nivel localProcesul de selecție:Termenul de depunere a proiectului: 15 mai 2020, 16:00Pregătirea proiectului: aprilie -mai 2020Evaluarea propunerilor de proiect: mai 2020Decizia
06.04.2020   1361 Accesări   
   
UCIP IFAD anunță concurs de granturi pentru înființarea și/sau reabilitarea învelișurilor de ierburi
UCIP IFAD va selecta beneficiari, care prin conlucrarea directă cu UCIP IFAD și a specialiștilor din domeniu, vor contribui la înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi, ca măsuri de prevenire și stopare a proceselor de eroziune a solurilor, dar şi de sporire
06.04.2020   719 Accesări   
A fost aprobată o nouă paradigmă a Dezvoltării Regionale în Republica Moldova
Vă aducem la cunoștință că, prin Decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale nr. 4/20 din 13.02.2020, a fost aprobat un nou concept (paradigmă) al Dezvoltării Regionale în Republica Moldova. Noul concept al dezvoltării regionale a fost elaborat cu suportul Agenției
27.03.2020   641 Accesări   
   
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 »»